1 Timothy 2:15

15Totuși, ea va fi mântuită
Sensurile verbului grecesc sozo, explorate în toată aria semantică, ne ajută la interpretarea versetului. Apostolul Pavel se referă, în lumina întregului context al scrisorii, la protejarea soției în cadrul căsniciei de învățătorii mincinoși, de cei care le pot înșela chiar prin învățătură (vezi 2 Tim. 3). În cazul de față, verbul sozo nu are sensul de a mântui de păcate, ci de a păstra în siguranță; a proteja de distrugere, de pericol sau lovire. În contextul culturii din Efes, o cultură care era influențată de cultul zeităților feminine și de cultul fertilității, protejarea soției în cadrul domestic, al casei liniștite, devine o prioritate spirituală pentru soți. Nașterea și creșterea copiilor o păstrează departe de pericolele unei culturi decadente.
prin nașterea de copii,
Majoritatea teologilor exclud o interpretare strict literală a acestei afirmații, deoarece aceasta ar veni în contradicție cu învățătura lui Isus și a apostolului Pavel despre mântuirea care se primește doar prin har și prin credință. Ținând cont de contextul întregii Scripturi, femeia nu va fi mântuită doar dacă naște copii. Dintre cele mai plauzibile interpretări ale acestei afirmații, amintim: (1) Totuși, ea va fi mântuită chiar dacă naște copii, în ideea de a completa vv. 13-14 și înțelegând prepoziția prin ca introducând o concesivă (în sensul că, în pofida neascultării Evei, neascultare care se perpetuează în oameni prin naștere, femeia totuși va fi mântuită); (2) Totuși, ea va fi mântuită acceptându-și rolul de soție și mamă, înțelegând nașterea de copii ca o sinecdocă ce implică pe deplin rolul femeii; prin urmare, această acceptare ar fi evidența, și nu condiția mântuirii.
dacă rămâne în credință, în dragoste și în sfințenie alături de cumpătare.

Copyright information for RonNTR